Categorie: Conferinte public larg

Metamorfozele celei de-a Treia Rome

Centrul Sfinții Petru și Andrei a organizat o conferință special dedicată vizitei patriarhului Kiril al Moscovei în România (27-28 octombrie 2017) care a fost susținută de către dl Theodor Paleologu, istoric, diplomat, fost ministru al Culturii, miercuri 25 octombrie la ora 17h.
În contextul vizitei în România a Patriarhului Kiril al Moscovei propun o incursiune în istoria uneia dintre cele mai importante noțiuni din istoria religioasă, politică și intelectuală a Rusiei: a Treia Romă, concept utilizat pentru prima oară de călugărul Filotei din Pskov în secolul al XVI-lea. Vom vedea că, în mod surprinzător, această sintagmă și-a tot schimbat sensul de-a lungul secolelor, dovedind astfel o vitalitate paradoxală și adaptîndu-se la contexte istorice diferite. (Theodor Paleologu)

Galerie imagini :

 

Cum se descoperă Dumnezeu oamenilor ?

Miercuri, 20 septembrie 2017, a avut loc la Centrul Sfinții Petru și Andrei o conferință pe tema „Cum se descoperă Dumnezeu oamenilor ?” susținută de către Pr. prof. dr. Mari Joze OSREDKAR, O.F.M., de la Facultatea de teologie catolică din Ljubljana (Slovenia). Conferința a fost susținută în limba franceză cu traducere în limba română.

Galerie imagini :

Prinţul şi yankeul : Monseniorul Vladimir Ghika şi Thomas Merton OCSO

Deși au trăit pe continente diferite şi nu s-au cunoscut niciodată, între Fericitul Vladimir Ghika (1873-1954) şi călugărul cistercian Thomas Merton (1915-1968) există un mare număr de apropieri surprinzătoare. Acestea merg de la simple coincidențe biografice şi situații de conjunctură (l-au avut, de exemplu, ca prieten comun pe Jaques Maritain), până la profunde afinități spirituale.

Citește mai mult..

Surprinsi de Înviere (Mt 28, 1-8 ; In 20, 11-18) : Taina pascala si persecutia credintei

Într-o narațiune despre istoria Occidentului, H. R. Patapievici se întreba: „Ce se pierde atunci când ceva se câștigă?” Întrebarea se referea la trecut, la declinul creștinismului ca civilizație. Crucea lui Hristos oglindită în istoria comunității române greco-catolice din secolul XX ne reamintește că se câștigă – pentru prezent și viitor – doar atunci când știi să pierzi. Este, oare, posibil să transformi în victorie exilul istoric al unei comunități și deșertul interior de care a avut parte.

Citește mai mult..

Verbum Domini manet in æternum. Reforma protestantă în istorie și în prezent

Ce a fost Reforma ? Care au fost intențiile reformatorilor? Cine au fost protagoniștii Reformei, acum 500 de ani ? Protestantismul este astăzi a doua confesiune creștină mondială. În această conferință vom prezenta aspecte din teologia și spiritualitatea luterană. De 50 de ani, relaţiile între protestantism și catolicism sunt în progres : de la conflict la comuniune !

Citește mai mult..

Martirii miscarii Rugul Aprins si dialogul interconfesional

Rugul Aprins, fenomenul spiritual coagulat la Mănăstirea Antim (București) în anii ’40 a reprezentat, între altele, și o tendință naturală către restaurarea dialogului interconfesional. Vectorii definitorii ai Rugului Aprins au generat, în timp, prin câteva personalități exemplare, noi și tonice poziționări ale căror roade se întrezăresc până astăzi. Conferință susținută de către Marius Vasileanu, istoric al religiilor.

Citește mai mult..

Convertirile Sf. Augustin: mărturia Confesiunilor

Despre convertirea Sfântului Augustin multe s-au scris, dar mai multe s-au spus. Însă caricatura ce depășește orice stadiu al ignoranței despre Sfântul Augustin, devenit unul dintre cei mai străluciți episcopi ai creștinismului timpuriu, este următoarea: „Dintr-un mare păcătos, care le-a încercat pe toate în viață, a profitat de harul lui Dumnezeu și a devenit un mare sfânt“.

Citește mai mult..