Miercuri, 12 decembrie 2018, a avut loc la Centrul Sfinții Petru și Andrei din București o conferință susținută de poetul Sebastian REICHMANN, având ca temă : „Prezenţa spiritualităţii creştine în poezia modernă franceză şi europeană”.
Printre poeţii evocaţi : Pierre Jean Jouve şi Mathieu Bénézet
Orice poezie este a lui Dumnezeu
ORICE POEZIE ESTE A LUI DUMNEZEU Fără această ambiţie
de înger
şi această umilinţă de arhanghel şi naşterea
de către om
A acordurilor numerelor a timpului şi a secretului
de lumină
Versul nu ar fi decât jocul oscioarelor morţii ;
Orice poem îl are pe Dumnezeu ca martor şi inimă şi adevărat
receptacul
Orice cânt este substanţa pentru Dumnezeu chiar un Dumnezeu
absent :
Armonie cu torentul de disonanţă din orchestră
Strigăt exultant al universului în voiajul său de adoraţie.
(Pierre Jean Jouve, din volumul „Mélodrame”, Mercure de France, 1967, trad. de Sebastian Reichmann)