Asumpționiștii în România

I. Intenţii de a fonda în România

Primele menţiuni despre dorinţa Asumpţioniştilor de a veni în România sunt atestate în documente chiar din timpul vieţii fondatorului. Pr. D’Alzon evoca ideea fondării unei comunităţi la Bucureşti cu secretarul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în iulie 1862. El spunea : « Un călugăr Asumpţionist, bine pregătit şi foarte pios, poate să fie trimis cu alţi doi sau trei mai puţini pregătiţi ». Patru luni mai tâziu Pr. d’Alzon se gândeşte să-l trimită pe Pr. Victorin Galabert (1830-1885) la Bucureşti. Pr. Galabert cântărind bine situaţia şi punând-o în balanţă cu alte localizări din Bulgaria şi Turcia ajunge la ideea că e mai bine să meargă  la Constantinopol. Ideea lui era să înceapă să lucreze pentru unitatea Bisericii acolo de unde ea a început să se destrame. Va ajunge la Constantinopol pe 20 decembrie 1862. Din acel moment ideea de a fonda la Bucureşti este lăsată deoparte.  Pr. d’Alzon acceptă alegerea făcută şi scria în ianuarie 1863 : « Dacă nu mergem la Bucureşti să ne oprim atunci la Constantinopol ». Totuşi situaţia întâlnită aici îi conduceau pe unii fraţi să se gândească să ajungă la Bucureşti şi să dezvolte o misiune rodnică în regiune. Pr. Galabert scria : « Am putea să ne stabilim la Giurgiu şi apoi la Bucureşti pentru a ne ocupa de români şi apoi să avansăm spre bulgari ».

Pr. d’Alzon a dorit să viziteze misiunea de la Constantinopol după sărbătoarea Paştelui din 1864  şi cu această ocazie să treacă şi prin Bucureşti. Însă situaţia geopolitică nu i-a permis să facă acest lucru în siguranţă şi vizita a fost abandonată. Pr. Galabert dorea din nou, un an mai târziu, să ajungă la Bucureşti ca o alternativă la misiunea din Bulgaria. El scria în iunie 1865 : « Poate că e mai bine să mergem la Bucureşti în Valahia însă nu cunosc această ţară, nu ştiu ce vom întâmpina. Câţi catolici sunt ? Ce sprijin şi ce susţinere vom găsi acolo? ».

Abia în 1903, Pr. Johannes Thibaut (1872-1938), asumpţionist, reuşeşte să ajungă la Bucureşti, « micul Paris din Orient ». El vizitează şi ia pulsul Bisericii locale, intră în contact şi cu ordinele religioase prezente. Episcopul locului, Xavier Hornstein, benedictin din Elveţia (episcop la Bucureşti între 1896-1905) i-a lansat verbal o invitaţie Părintelui Thibaut căci Biserica avea nevoie de preoţi şi de formatori, însă o invitaţie oficială nu a ajuns niciodată.

Cu începerea Primului Război Mondial apar schimbări majore în toată Europa, schimbări care vor avea un impact direct în viaţa Bisericii. Imperiul Otoman intrând în război cu Aliaţii a făcut ca toţi călugării care erau din ţările Aliate să fie expulzaţi din Turcia şi Bulgaria : mai bine de 100 de călugări  şi călugăriţe Asumpţioniste au părăsit aceste ţări şi au găsit refugiu în România. Luaţi prin surprindere de evenimente, Asumpţioniştii se găseseau acum în România.

Episcopul de la Bucureşti Netzhammer Raimund, German, (episcop la Bucureşti între 1905-1924) s-a arătat primitor faţă de cei exilaţi pentru perioada de tranziţie căci pregătirea pentru întoarcerea în Franţa a fost îngreunată de consulatul rus de la Bucureşti. După 30 de zile paşapoartele au ajuns şi majoritatea fraţilor Asumpţionişti, a Oblatelor Asumpţioniste şi Fraţii Şcolilor Creştine s-au întors în Franţa trecând prin Rusia. Însă un mic grup de Asumpţionişti decid să rămână în România şi să aştepte eventualele schimbări ce le-ar permite să se întoarcă în Bulgaria şi Turcia. Unul dintre ei fiind Pr. Romuald Souarn. Poliglot, vorbea 8 limbi, a fost chemat de administratorul apostolic din Moldova, Nicola Giuseppe Camilli să fie profesor la Institutul Teoligic din Iaşi şi spiritual la Congregaţia Surorilor de Sion.

Pr. Gervais Quenard împreună cu Pr. Placide Machon (1873-1933), Pr. Zephyrin Sollier (1883-1984), Fr. David Mailland (1865-1932) şi Fr. Boris Tavernier (1860-1928) au rămas la Bucureşti unde doar duminicile celebrau liturghii în parohiile fără preoţi. Dorinţa ar fi fost să înceapă ceva la Bucureşti dar se temeau de refuzul episcopului şi a clerului care era în majoritate german. Trebuiau să se mulţumească doar cu statutul de refugiaţi.

Intrarea României în război de parte Aliaţilor, după semnarea alianţei în 17 august 1916, aduce schimbări majore. Clerul Austro-German, fie a fost expulzat fie a fost închis, datorită emoţiior create de bombardamentele aviaţiei germane asupra capitalei. Bisericile rămânând fără preoţi, asumpţioniştilor prezenţi li s-au încredinţat sarcini pastorale. Dar cum limba era o problemă l-au chemat pe Pr. Romuald de la Iaşi, singur care se exprima corect în română, pentru a asigura Sfânta Liturghie.

În octombrie 1916 vine la Bucureşti generalul Francez Berthelot cu o misiune medicală care va avea peste 130 de persoane. Încep o misiune umanitară importantă deschizând un spital cu 350 de paturi. Asumpţioniştilor le-a revenit sarcina să celebreze Sfânta liturghie la acest spital.

Degradarea situaţiei militare cu avansarea rapidă a trupelor inamice spre capitală va marca oprirea acestei activităţi şi exodul spre Moldova, la Iaşi.

Spitalul Francez se va instala rapid aici şi Părinţii Asumpţionişti îşi vor relua misiunea. Epidemiile făceau ravagii şi nimeni nu era ferit. Cu toţii s-au dăruit fără să socotească timpul şi energia pentru a salva vieţi şi suflete. Asumpţionişti au primit sarcini atât din partea Bisericii locale cât şi din partea spitalului militar Francez : Pr. Gervais econom, Pr. Placide farmacist, Pr. Romuald Souarn spiritualul spitalului. Armistiţiul din 9 decembrie 1917 de la Focşani va marca sfârşitul luptelor pe frontul ruso-român şi armistiţiul din 15 decembrie de la Brest-Litovsk conduc la oprirea ostilităţilor pe ansamblul frontului rusesc. Cu reîntorcerea militarilor francezi în patria lor natală s-au dus şi Părinţii Romuald şi Zephyrin. Pr. Gervais şi Pr. Placide sunt singurii care rămân în Moldova continuând să fie spirituali la surorile Notre Damme de Sion.

Pacea semnată pe 7 mai 1918 aduce şi stabilitatea în această regiune.

Pr. Gervais se va întoarce la Bucureşti pe 24 decembrie 1918 fiind întâmpinat de Pr. Zephyrin reîntors din Franţa cu o nouă misiune militară şi umanitară a generalului Berthelot.  De la Surorile de Sion din Galaţi revine şi Pr. Placide. Ultimii doi vor pleca în Bulgaria la începutul lunii martie 1919 lăsându-l pe Pr. Gervais la Bucureşti.

La 1 decembrie 1918 unirea celor trei principate va da naştere la România Mare. Catolicii (latini de origine maghiară, germană, română şi greco catolici de origine română) sunt mai numeroşi acum chiar dacă sunt minoritari.

Această situaţie este o sursă de speranţă. Pr. Gervais scria : « Mulţi doresc să venim în România. Ce trebuie să le răspundem dacă autorităţile civile sau religioase ne întreabă şi ne propun să fondăm ceva : biserici, seminarii, şcoli ? […] Ar fi bine să ştim dacă voim să facem ceva în această ţară bine plasată pentru unitatea Bisericilor ». Din acest moment viitoarea misiune în România era clară în mintea acestui mare apostol. Ar fi suficient un semn din partea autorităţilor ecleziastice locale. Dar semnul va veni la timpul său.

Reîntors în Bulgaria pe 15 ianuarie 1919 Pr. Gervais nu a uitat de România care l-a primit şi cu care a împărtăşit suferinţele şi speranţele până la eliberare. El va reveni de mai multe ori în România până în 1923 când pe 28 februarie va afla că este numit de Sfântul Scaun, Superior General al Congregaţiei Părinţilor Asumpţionişti.

II. Fondarea Asumpţiunii în România

Un rol important în implantarea Congregaţiei în România îl are şi Pr. Bălan Ioan care în timpul războiului era protopop greco catolic la Bucureşti. Fiind de nationalitate maghiară, avea dificultăţi să se impună în faţa autorităţilor locale la Bucureşti. În ajutorul său a intervenit Pr. Gervais. După marea unire din 1918, Pr. Bălan Ioan va ajunge canonic la Blaj. Aici el va insista să vină Părinţii Asumpţionişti pentru a ajuta la reconstruirea Bisericii Greco Catolice : ca profesori, educatori şi formatori pentru a suscita şi a susţine vocaţiile sacerdotale şi călugăreşti. Situaţia era foarte grea pentru toate Bisericile care aveau nevoie să se reconstruiască după război.

Pr. Gervais, Superior General, va răspunde cererii formulate de Mitropolitul Vasile Suciu şi Episcopul Traian Valeriu Frenţiu în termenii următori : « Consiliul Congregaţiei este fericit să poată să răspundă la cererile dumneavoastră şi să-şi aducă concursul său modest la formarea clerului Greco Catolic din Transilvania, autorizează crearea în România a unei ramure a Congregaţiei Părinţilor Asumpţionişti, în conformitate cu statutele sale ». Astfel prima piatră a fost pusă pentru construirea viitorului asumpţionist în România.

a. Prezenţa Asumpţionistă la Blaj

În septembrie 1923 sosesc la Blaj Părinţii Evrard Evrard (1878-1960) şi Ademar Mercks (1889-1953) care veneau de la misiunea din Constantinopol. Au fost cazaţi la Institutul Teologic unde au început să înveţe limba română şi să descopere tradiţiile locale.

Pe data de 15 septembrie Metropolitul Vasile Suciu i-a numit profesori de limbă franceză : Pr. Evrard la liceul de băieţi iar Pr. Mercks la liceul de fete. În ianuarie 1925 Pr. Evrard este numit şi prefect de studii la internatul « Vâncean ». Tot în această perioadă primesc şi autorizarea canonică de a deschide o casă pentru Congregaţie.

A fost cumpărată o casă, pe care au amenajat-o pentru un internat şi au numit-o « Casa Domnului ». Părintelui Mercks i-a revenit sarcina directă să se ocupe de formarea elevilor. Casa Domnului va primi 12 elevi de la liceul Sfântul Vasile în toamna anului 1925. Ei urmau cursurile la liceu şi locuiau la Casa Domnului unde primeau o educaţie corespunzătoare cu dorinţa lor de a deveni preoţi. În acelaşi timp s-a construit şi o capelă pentru public. Aici Părinţii vor desfăşura o activitate liturgică şi pastorală care va marca sufletele.

Prin trăirea şi activităţile lor, Asumpţioniştii au reuşit să reînoiască spiritul religios la Blaj. Un suflu nou se răspândea în această Biserică. Se punea accent pe cultul euharistic, prin celebrarea zilnică a sfintei liturghii şi împărtăşirea frecventă. S-a insistat pentru direcţiunea spirituală, spovada frecventă şi asupra cultulu marial. În scurt timp Casa Domnului a devenit o oază de spiritualitate : se celebrau zilnic două sfinte liturghii la care participau tinerii din casă şi laicii dn oraş ; în cursul zilei copiii, tinerii şi adulţii făceau o vizită la Sfântul Sacrament înainte de a merge la ocupaţiile lor ; numeroşi credincioşi participau şi la adoraţiile Sfântului Sacrament din fiecare după amiază organizate la Casa Domnului.

Din anul 1926 încep să vină alţi Asumpţionişti. Pentru început părinţii Leandre Gayraud şi Augustin Treamer care se vor ocupa intens de formarea tinerilor. După aceea au urmat mai mulţi Asumpţionişti Români : Fr. Emilian Indrea (1928), Pr. Cristea Vasile (1933), Pr. Ioan Axente (1935), Pr. Ioan Aron (1938), Fr. Petru Bârsan (1936), Pr. Ilea (1939), Pr. Berinde Ştefan, Pr. Zahan Iosif, Pr. Bernard Ştef (1941), Fr. Ban Roman (1941), Pr. Maxance Peyron (1941), etc.

După apariţiile de la Banneaux, Pr. Mercks va introduce şi la Blaj cultul « Sfintei Fecioare a Săracilor ». A iniţiat un proiect pentru construirea unei capele la Cărbunari-Blaj. Aici erau organizate două pelerinaje în timpul anului (prima duminică din luna iunie şi în 15 august) iar Sfânta Liturghie era celebrată în fiecare duminică de la sărbătoarea sfintelor Paşti şi până în luna noiembrie.

Printre alte activităţi la Blaj a fost şi constituirea Ordinul Terţiar Augustinian Asumpţionist de care s-a ocupat Pr. Mercks. Pentru a susţine spiritul marial a fost editată şi o revistă « Maria ».

Timp de 25 de ani, până la venirea regimului comunist, Asumpţioniştii s-au dăruit la Blaj pentru educarea tinerilor, trezirea şi susţinerea vocaţiilor, opere de caritate, activităţi pastorale, pelerinaje, cateheză, etc. 

Casa Domnului a contribuit la formarea mai multor preoţi printre care viitori episcopi : nouă preoţi pentru dieceză, printre ei şi viitorul cardinal Alexandru Todea şi cinci călugări Asumpţionişti printre care şi viitorul episcop Vasile Cristea. Dar mai mult decât aceste cifre, prin exemplul şi trăirea lor, Asumpţioniştii la Blaj au adus un suflu nou de spiritualitate care i-a determinat pe mulţi credincioşi să se apropie de Dumnezeu.

b. Prezenţa Asumpţioniştilor la Beiuş

Doi părinţi Asumpţionişti, Juste Bonnet şi Irenee Merloz au fondat comunitatea de la Beiuş în 1924. În 16 septembrie au ajuns la Beiuş şi au fost cazaţi la internatul « Pavelian ».

Amândoi au fost numiţi profesori de limba franceză la şcoala de băieţi şi de fete.

În februarie 1925 au primit aprobarea canonică de a deschide case asumpţioniste. Comunitatea va fi completată de Părinţii Barral Alype (1894-1966) şi Wladimir Malfatti în vara aceluiaşi an.

În anul 1926, Pr. Barral a inaugurat cursuri publice de limbă franceză pentru profesorii din diferite şcoli şi intelectualii din oraş. A fost ocazia punerii primelor pietre a unui apostolat pe plan ecumenic. La începutul lunii martie a fost inaugurat un internat pentru 20 de copiii care doreau să se formeze să devină preoţi. Această operă va dărui mulţi preoţi diecezei dar şi câţiva Asumpţionişti.

În iunie 1926 a fost amenajat noviciatul Părinţilor Asumpţionişti. Iar şase luni mai târziu patru tineri au început prima etapă de formare (postulatul) sub conducerea Pr. Bernardin de Menthon. Trei luni mai târziu aceştia primeau haina religioasă de la episcopul Valeriu Traian Frenţiu.

Din luna iunie 1927 Pr. Tibource Donche va dirija noviciatul. Primii tineri încep să vină şi de la Blaj din 1928. Axente şi Ariton pentru început. Pr. Augustin Tremer va prelua noviciatul din 1932. De la Blaj sosesc în anii următori tinerii Aron, Berinde, Ilea, Roman, Zahan şi Ştef.

Din 1939 Pr. Augustin Tremer a trebuit să plece din cauza războiului fiind chemat sub arme de patria mamă, Anglia. A fost înlocuit de Pr. Maxance care se ocupa de internat. În această perioadă doi fraţi intră în Congregaţie : Ştefan Socaciu şi Gavril Muntean.

În 1941 Novicatul a fost transferat la Blaj. Pr. Leandru va prelua conducerea având doi novici, Boariu Vasile şi Teofil Pop. Din cauza frontului noviciatul a fost transferat din nou la Hârseni, novici fiind Augustin Fulviu şi Ambroziu Bodea. Din cauza lipsei de preoţi maestrul de novici a fost şi paroh în sat. Când persecuţia comunistă a început noviciatul a fost închis şi Părintele Leandre arestat.

La Beiuş s-a lansat şi o activitate editorială importantă. Pe data de 7 mai 1928 a apărut primul număr al revistei « Observatorul », revistă socială, culturală şi religioasă. Pr. Barral profesor de literatura franceză a început să traducă poeziile lui Eminescu şi să le publice. Revista a publicat deasemenea numere jubiliare despre Sfântul Augustin (1930), Sfânta Fecioră Maria (1931), etc. Între timp Pr. Barral a obţinut de la episcopie o tipografie pe care a instalat-o la noviciat. În afara revistelor s-au imprimat aici diverse cărţi, broşuri, cărţi pentru ceremonii.

De mult timp s-a simţit nevoia unui seminar mic pentru Biserica Greco Catolică. Seminarul şi-a deschis porţile în 1942 cu 18 elevi. Pr. Berinde a fost numit să coordoneze acest proiect ajutat fiind de Pr. Bernard Ştef şi Fr. Ban Roman. Însă din cauza războiului după un an de zile seminarul mic s-a închis.

Până în vara anului 1947 la Beiuş a fost o activitate rodnică. Regimul comunist a stopat elanul misionar prin închiderea tuturor activităţilor şi dispersarea Asumpţioniştilor.

În afara apostolatului de trezire şi susţinere a vocaţiilor printre tineri, de editare, un apostolat important a fost făcut pentru formarea laicilor : predici, reculegeri, direcţiunea spirituală, etc.

Din seminarul Cristos Rege au ieşit peste 30 de preoţi dintre care 5 Asumpţionişti : printre ei Pr. Iuliu Hârtea care va deveni succesorul episcopului Valeriu Traian Frenţiu. Iar din internatul Pavelian au mai fost hirotoniţi alţi 30 de preoţi. Dar dincolo de aceste cifre stă efortul depus pentru a-i ajuta pe cei care o doreau să se apropie de Dumnezeu.

c. Prezenţa Asumpţionistă la Lugoj

Şi dieceza de Lugoj avea nevoie de ajutor pentru a se reconstrui. Episcopul Nicolescu i-a invitat pe Părinţii Asumpţionişti să preia conducerea internatului diecezan şi să lucreze la trezirea şi susţinerea vocaţiilor. În toamna anului 1926, Părintele Leandre ajutat de Pr. Tibource a fost numit pentru această misiune la Lugoj. Dar un an mai târziu Pr. Tibource a fost numit la Beiuş şi înlocuit de Pr. Bernardin de Menthon. Nici el nu va rămâne mult timp aici. Pr. Leander va continua în mare parte singur această misiune fiind înlocuit de Pr. Ignace câteva luni iar mai târziu de Fr. Roman. Mediul de aici era foarte diferit de cel de la Beiuş sau Blaj căci elevii studiau la un liceu de Stat. Superiorii luând în calcul toate aspectele au închis misiunea în 1944.

d. Prezenţă Asumpţionistă  la Bucureşti

În 1934, Pr. Flavien merge la Bucureşti cu Pr. Barral. Ei găsesc o casă – situată pe strada Christian Tell – şi cu acordul episcopilor Valeriu Traian Frenţiu şi Nicolescu o cumpără. Părintele Barral se instalează aici şi va fonda un internat pentru studenţi. Ajutat şi de alţi confraţi, Pr. Tiburce, Fr. Emilian. Între 20 şi 30 de studenţi se formeză aici în fiecare an.

Nu după mult timp a început construcţia unei clădiri pentru a primi bibiloteca bizantină a Institutului Francez de Studii Bizantine de la Kadi-keuï. Internatul va fi transferat într-o altă cladire pe strada Ştirbei Vodă, unde a fost fondat și « Institutul Sfântul Augustin ». Imediat opera a continuat să se dezvolte cu conferinţe publice pe diverse teme de spiritualitate, celebrări şi cateheză.

În mai 1938 Institutul Bizantin a fost inaugurat oficial. O nouă comunitate Asumpţionistă s-a instalat la Bucureşti. Pe lângă activitatea lor ştiinţifică, de renume mondial, Asumpţioniştii erau implicaţi şi în pastorală : profesori, cateheză, activităţi cu tinerii, etc.

Însă situaţia devenea critică atât în timpul celui de-al doilea războiului mondial cât şi după, cu schimbările politice care au intervenit. În 1947, Asumpţioniştii de la Institutul Bizantin au fost arestaţi şi expulzaţi. Pr. Barral a rămas la Bucureşti până în 1950, dar a cunoscut şi el aceeaşi soartă.

Operele de la Bucureşti s-au concentrat pentru formarea intelectuală, spirituală şi umană a credincioşilor.

III. Perioada de persecuţii

Persecuţia religioasă în România a început odată cu instalarea regimului comunist şi va ajunge la apogeul său în anul 1948 prin suprimarea Bisericii greco catolice. Pe 28 octombrie Pr. Berinde a fost prins şi condamnat la 7 ani de închisoare iar în 1957 a mai fost condamnat la alţi 7 ani de închisoare. După câtva timp Asumpţioniştii din Blaj au fost dispersaţi şi Casa Domnului a devenit parohie ortodoxă. La aceeaşi epocă Pr. Leandre a fost arestat şi expulzat.

Casa din Beiuş a fost deja lichidată din luna august 1948 când Asumpţioniştii au trebuit să cedeze clădirile Statului. Comunitatea a fost dispersată. Pr. Bernard Ştef a fost arestat în satul său natal şi condamnat la 5 ani de închisoare şi muncă forţată la canalul Dunăre Marea Neagră.

La Bucureşti Pr. Barral Alype presimţind confiscarea clădirilor le-a oferit Crucii Roşii române, rezervând pentru Asumpţionişti subsolul de la casa Christian Tell. Biblioteca a fost transferată prin valiza diplomatică în Franţa. Până în anul 1950, fraţii s-au mai putut întâlni la subsolul casei Christian Tell. Dar odată cu expulzarea Pr. Baral şi aceste întâlniri se opresc. Pr. Emile Jean s-a întors în Franţa. Pr. Leluţiu a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Ceilalţi fraţi s-au întors în familiile lor şi şi-au căutat un serviciu pentru a putea trăi. Singur Pr. Boariu a putut să activeze ca preot romano catolic în Moldova.

IV. Asumpţiunea în România după 1990

Imediat după schimbările politice din decembrie 1989 şi redobândirea libertăţii religioase, Asumpţiunea reînvie şi începe să se reorganizeze.

a. La Blaj

Comunitatea Asumpţionistă la Blaj s-a reconstruit progresiv după anul 1990. O casă a fost reamenajată după 1994 şi binecuvântată solemn de către Mitropolitul Lucian Mureşan în noiembrie 1994.

Misiunea ei sa situat pe două axe : în serviciul Bisericii locale având o parohie şi în serviciul tinerilor pentru trezirea şi susţinerea vocaţiilor în general dar în chip deosebit vocaţii la viaţa sacerdotală şi religioasă. Pe lângă aceste activităţi pelerinajul la Cărbunari, întâlnirile cu Reuniunile Mariane, întâlnirile cu Terţiarii Augustinieni Asumpţionişti, publicaţiile de cărţi şi articole, activităţi cu tinerii şi copiii sunt atâtea mijloace prin care Asumpţioniştii au încearcat să-i ajute pe credincioşi să se apropie de Dumnezeu. Această comunitate s-a închis în 1 octombrie 2012 din cauza lipsei vocaţiilor.

b. La Mărgineni Bacău

În octombrie 1991 o comunitate s-a deschis la Bacău cu Părinţii Cornie Nelisen, Maurice Laurent şi Herve Stephan. Ei au fost pionerii care au pregătit demararea vieţii religioase comunitare şi o dinamică vocaţională. Casa de formare şi discernământ pentru tineri a devenit noviciat în 1993. Astăzi datorită schimbărilor în societatea românească noviciatul s-a închis. Totuşi proiectul vocaţional iniţial s-a păstrat. Deasemenea comunitatea mai are şi misiunea să-i ajute să se formeze şi să se lanseze în viaţă pe tinerii adolescenţi după vârsta de 14 ani ce provin din orfelinatul Surorilor Oblate Asumpţioniste de la Baraţi (Bacău).

c. La Bucureşti

Restituirea clădirii de la Christian Tell în 2006 a aprins speranţa unei refondări Asumpţioniste la Bucureşti.

După doi ai de lucrările de reamenajare a clădirii din strada Christian Tell a fost redeschisă o comunitate Asumpţionistă în septembrie 2010. Comunitate care animă Centrul de studii bizantine şi de întâlniri (ecumenice) creștine. Proiectul cuprinde :

O bibliotecă universitară : care este un loc de studii, de cercetare academică, și de aprofundare a istoriei, teologiei şi spiritualităţii orientale.

Un centru de întâlniri (ecumenice) creștine şi de formare : un loc de întâlnire și dezbateri pe teme istorice, patristice și de actualitate, pentru a cunoaște mai bine tradițiile noastre respective și a ne îmbogăți reciproc punând în comun ceea ce ne unește.

O rezidență interconfesională pentru studenți: un loc de viaţă comună și de formare umană și spirituală pentru tineri catolici latini şi orientali, ortodocşi şi credincioşi din alte confesiuni creştine.

O comunitate Asumpționistă ce trăiește viața călugărească după Regula Sfântului Augustin : loc de viaţă comunitară internaţională, în serviciul Bisericii locale.

V. Concluzie

Ieri, Asumpţioniştii au adus un suflu nou de spiritualitate când Bisericile din România aveau mare nevoie de formatori pentru trezirea şi formarea vocaţiilor.

În timpul persecuţiilor, ei au fost încercaţi în credinţa lor şi prin mărturia fidelităţii lor a răsărit speranţa unei libertăţi religiose ce-şi va aduce roade în mileniul care a început.

Astăzi Asumpţioniştii continuă să sădească în inimile oamenilor iubirea faţă de Isus Cristos, de Sfânta Fecioară Maria, Mama sa şi de Biserică, Mireasa sa Mistică. 

Repere cronologice

1917 : Proiect de fondare în Transilvania

1923 : Fondarea la Blaj : Pr. Evrard şi Pr. Mercks.

1925 : Inaugurare « Casa Domnului ».

1924 : Fondarea la Beiuş : Pr. Bonnet şi Merloz

1925 : Inaugurarea internatului

1926 : Inaugurarea micului seminar « Cristos Rege »

1926 : Fondarea noviciatului Pr. Bernardin

1926 : Fondarea internatului diecezan la Lugoj

1928 : Lansarea revistei « Observatorul » Pr. Barral

1929 : Crearea Vicariatului Provincial din România

1934 : Casă cumpărată la Bucureşti.

1934 : Inaugurare Internat studenti la Bucureşti.

1938 : Inaugurarea Institutului bizantin.

1941 : Închiderea căminului pentru studenţi

           la Bucureşti.

1941 : Transferul noviciatului la Blaj.

1942 : Fondarea micului seminar : Pr. Berinde

1944 : Închiderea micului seminar

1944 : Închiderea misiunii la Lugoj

1947 : Închiderea Institutului Bizantin

1948 : Închiderea Internatului la Blaj.

            Dispersarea fraţilor.

1948 : Închiderea misiunii de la Beiuş (august)

1948 : Suprimarea Bisericii Greco-Catolice (Octombrie)

1989 : Redobândirea libertăţii religioase

1990 : Revenirea primilor Asumpţionişti la Blaj

1992 : Deschiderea casei de la Mărgineni Bacău

1994 : Deschiderea casei de la Blaj

2010 : Deschiderea casei de la Bucureşti.

2012 : Închiderea comunităţi de la Blaj