De ce vorbim despre îngeri? O conferință pornind de la cartea ”Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești” (Humanitas)

Poate multora li se va părea că a vorbi sau a scrie despre îngeri denotă „un gust lipsit de măsură pentru arheologie”. E drept că, în Occident, și teologia, în varianta sa liberală, a trecut printr-o criză demitizantă, în care îngerii erau priviți ca parte a unui limbaj mitic, preștiințific, care trebuie decorticat și îndepărtat ca un reziduu istoric pentru a lăsa să se vadă în autenticitatea sa adevărul credinței.

Dar puterea de atracție a făpturilor cerești a rezistat tentativelor de demitologizare. Romano Guardini, propunându-și să „surprindă ceva din măreția biblică originară a îngerului”, Erik Peterson sau Jean Daniélou, reacționând față de reducerea îngerilor și demonilor la „personificări ale realităților psihologice”, au oferit cele mai intuitive și mai pasionante relecturi istorico-teologice ale angelologiei patristice și medievale, inspiratoare pentru studiile care s-au dezvoltat începând din doua parte a secolului al XX-lea.

Îngerii nu au rămas doar în sfera specializată a exegezei și a reflecției teologice și filosofice, ci au continuat să joace în modernitate, oarecum independent, în pofida tendinței persistente de a-i limita la reprezentări infantile, rolul unor figuri poetice esențiale la Rainer Maria Rilke, Paul Klee sau Walter Benjamin. Pentru cei reticenți față de temele tradiției religioase, ființa înfricoșătoare a îngerului, de-o frumusețe a cărei epifanie poate ucide, din Elegiile lui Rilke, Angelus Novus din desenele lui Klee și „îngerul istoriei” care străbate straniu reflecțiile fragmentare ale lui Benjamin sunt, așa cum scrie Andrei Pleșu, „o bună terapeutică pentru combaterea mediocrității intelectuale de a cărei amenințare nu scapă nimeni”.