Fie din pietate prost înţeleasă, fie din pricina contaminării termenilor, ba chiar din ignoranţă şi pripire, pronunţarea în aceeaşi frază a numelui „Isus” alături de „ironie” este un act interpretat de majoritatea evanghelicilor din România ca fiind la graniţa blasfemiei. Isus nu poate fi „ironic”, adică „răutăcios”, „batjocoritor”, „sarcastic”, El este neapărat blând, bun, plin de dragoste şi n-ar ridiculiza pe nimeni niciodată. Depictarea lui Isus precum un personaj lipsit de ascuţişul sabiei din gura Sa este parte a unei folcloristici teologice transdenominaţionale în acest moment, dar nu are legătură cu spiritul Evangheliilor. Isus-ul victimă sigură, permanent senin, într-o definiţie a blândeţii care duce mai degrabă spre emasculare, este imaginea cea mai populară în bisericile protestante, dar, din păcate, tot mai mult prezentă şi în bisericile tradiţionale, care renunţă la Isus-ul încruntat, Pantocratorul, în favoarea unei imagini convenţionalizate.
Din această pricină, pe de o parte, dar şi din cauza faptului că ironia este plasată în mod ignorant adesea între „băşcălie” şi „sarcasm”, pe de altă parte, ironia nu mai poate fi percepută ca parte a unui act didactic. Din cauza îndepărtării de înţelegerea iniţială asupra termenului şi conceptului, Isus Ironicul pare a fi cu totul străin de spiritul generos, împăciuitor al Evangheliilor. O conferință de Marius Cruceru.
Galerie imagini :
